Dumitru Bortun este conf. univ. dr. la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA si presedintele Juriului de Onoare al Asociatiei Romane de Relatii Publice. Una dintre cele mai potrivite persoane sa ne vobeasca despre valorile modernitatii, despre retardarea noastra istorica si despre comunismul taranesc.
- La 24 ianuarie, cand se aniversau 150 de ani de la Unirea Principatelor, la emisiunea Ora de stiri de la TVR 2, ati spus cam asa: „Nu am venit aici ca sa ne veselim. Sunt trist, chiar deprimat. Fiindca e deprimant sa constati ca a trecut un secol si jumatate de la inceputul procesului de modernizare si noi tot nu l-am finalizat. Am pierdut 150 de ani pe drumul modernizarii...". V-am citat din memorie.
- M-ati citat destul de fidel.
- Cunosc multi oameni care nu ar fi de acord cu teza dumneavoastra, ca societatea romaneasca nu este o societate moderna.
- Da, fiindca unii nici nu inteleg despre ce este vorba. Am auzit multi oameni cu scoala, destul de instruiti, care cred ca o societate moderna inseamna doar autostrazi si trenuri de mare viteza. Bine, noi nu le avem nici pe-astea, dar e o naivitate sa reduci modernitatea la infrastructura.
- Dar ce este modernitatea, o varsta istorica sau un tip de societate?
- La rigoare, este si una, si alta. Modernitatea este un tip de societate care nu putea sa se nasca decat pe o anumita treapta de evolutie istorica si intr-un anumit spatiu istoric: Europa de Nord-Vest. Din pacate, multa lume crede ca „modern" inseamna „recent", iar atunci cand vorbim despre modernizare ne referim la autostrazi si trenuri de mare viteza – eventual, la drumuri si canalizare in lumea satului; de obicei, oamenii se gandesc la infrastructura critica, domeniu in care inapoierea este cea mai evidenta. Infrastructura moderna tine de modernitate, dar este doar o consecinta, la a zecea mana, a procesului istoric de modernizare. Daca o societate nu a parcurs acest proces pana la capat, n-are cum sa aiba autostrazi sau canalizare la tara. Daca in societatea romaneasca nu a functioneaza meritismul, nu putem avea nici infrastructura ca in Germania, in Elvetia sau in Israel. Ambele sunt valori ale modernitatii!
- Vreti sa spuneti ca nu putem avea autostrazi ca in Spania daca ne comportam ca niste hoti de cai de pe vremea lui Gala Galaction?
- Da, vreau sa spun ca modernitatea este o trasatura totalizatoare, care caracterizeaza un tip de civilizatie. Acest lucru nu este inteles nici macar de catre unii dintre cei care vorbesc despre modernizare. Am auzit niste „baroni locali", care sunt cu mintea in plin feudalism, cum se vaita ca nu pot accesa fonduri europene! Ei dau vina pe birocratia administratiei centrale, dar nu vad ce fac ei in plan local, cum perpetueaza un fel de neoiobagie, cum reproduc feudalismul. Sunt atat de ignoranti, incat nici nu constientizeaza ce sunt ei cu adevarat: factori de perpetuare a inapoierii istorice.
Ca sa-l parafrazez pe regretatul dramaturg Romulus Guga, traim intr-un Ev Mediu Intarziat. Excelenta formulare! Nu a zis „tarziu", caci ar fi avut sensul stiintific, utilizat de istorici: o etapa finala a Evului Mediu. Nu, el a spus „intarziat", sugerand ca feudalismul a intarziat in spatiul romanesc, ca nu l-a parasit la timp, ca inca ne mai guverneaza modul in care ne percepem pe noi si in care ii percepem pe altii, moduil in care gandim si traim, modul in care facem optiuni si in care actionam. Era o modalitate subtila de a spune, in plina epoca de aur, sub cenzura ceausista, ca societatea romaneasca este intarziata din punct de vedere istoric. Cine a vazut spectacolul sau i-a citit piesa stie care era concluzia tacita: insusi regimul ceausist a fost expresia acestei retardari isorice.
- Ceausismul a fost si o expresie, dar si o cauza a inapoierii istorice.
- Ceausismul a fost o „dictatura de dezvoltare", cum spun politologii. A fost o tentativa de modernizare esuata. Ea a esuat intr-un „fascism al neputintei", cum numea Ingmar Gransted, pe la mijlocul anilor 80, astfel de dictaturi. Dar a esuat tocmai fiindca a fost conceputa in termeni premoderni. In termenii unei societati simple, de tip taranesc, opaca la valorile modernitatii occidentale si cu o anumita aversiune tacuta fata de schimbare, de comunicare si de rationalizare.
- Altfel spus: „Ceausismul a fost o tentativa premoderna de modernizare a Romaniei". De aici si deficitul de modernitate pe care l-am mostenit dupa 1989...
- Ca sa parafrazez un mare scriitor rus, as spune ca toti iesim din mantaua comunismului romanesc. Cu o precizare: acesta a fost un comunism taranesc. Asta au omis sa spuna cei care au redactat Raportul Tismaneanu. Cu acest raport, puternic politizat, necritic (desi virulent, proiectat sa condamne), am ratat inca o data sansa de a raspunde onest la intrebarea „Cine suntem?".
- Sa ne intoarcem la ideea de „comunism taranesc".
- Cu tot efortul de industrializare si de urbanizare, societatea romaneasca a ramas una premoderna. Uitati-va ce s-a ales de „industria socialista". Uitati-va cum arata orasele noastre. Dupa criteriile modernitatii, ocupam ultimul loc in Europa aproape la toti indicatorii: de la cantitatea de sapun utilizat intr-un an, la numarul de studenti pe cap de locuitor; de la kilometrii de cale ferata pe cap de locuitor, la mortalitatea cauzata de accidentele rutiere. Cand nu suntem pe ultimul loc, suntem pe penultimul, inaintea Albaniei sau Bulgariei. Exact ca in urma cu 65 de ani, cand aparea Enciclopedia Romaniei redactata sub conducerea lui Dimitrie Gusti.
- Ce ne lipseste? Ce ar trebui sa avem pentru a fi moderni?
- In mod cert, lista valorilor modernitatii trebuie sa cuprinda: meritismulversus clientelism; morala contractualista vs morala tranzactionala;comunitarismul vs individualism; respectul fata de norme (inclusiv legi) vs voluntarism; orientarea spre viitor vs legitimarea prin trecutul istoric;interesul pentru binele general vs egoismul zoologic; dialogul vs monologul narcisist; profesionalismul vs impostura profesionala; activismul vs lenea contemplativa; gandirea strategica vs improvizatia pe termen scurt;raportarea la obiective vs personalizarea relatiilor de munca; realismul vs viziunea ideologizata si/sau moralizatoare; laicizarea statulului vs complicitatea stat-biserica; competenta transculturala vs etnocentrism;cetatenia vs identitatea exclusiv etnica si/sau religioasa.
- De meritism se vorbea si in comunism: „Omul potrivit la locul potrivit".
- Se vorbea, dar nu se facea nimic. Regimul ceausist si-a dat sfarsitul intr-o viermuiala de nepotism fara precedent in anii comunismului. Prin anii 50, criteriul acela stalinist cu „originea sanatoasa", o aberatie in sine, mai taiase din elanul nepotist al societatii romanesti. Dar sub Ceausescu, relatiile de rudenie si de vecinatate, specifice lumii satului, si-au lat revansa. La ora asta suntem mai premoderni ca oricand: institutii fundamentale ale statului, aproape toate institutiile publice sunt sufocate de clanuri de interese, alcatuite dupa criteriul legaturii de sange si al vecinatatii. Se trag unii pe altii la resurse, adica la banul public: fii si frati, veri si cumetri, cumnate si amante, consateni si concitadini (in cel mai rau caz, conjudeteni). Uitati-va pe volumul de studii coordonat de profesorul Adrian-Paul Iliescu, Mentalitati si institutii (Ars Docendi, 2002) si o sa va ingroziti. Suntem in plin feudalism,un tip de societate in care principalele relatii sociale sunt cele de rudenie si de vecinatate. Francis Fukuyama foloseste pentru a descrie societatile traditionale, de tip premodern, termenul „raza de incredere": rudele si vecinii sunt singurele instante care conteaza ca surse de incredere si de obligatii morale. Cand raza de incredere este atat de mica, nici vorba ca statul sa fie o sursa de incredere si de obligatii, este o entitate prea indepartata si prea abstracta. Statul e bun doar ca sa fie jecmanit. Asta facem de 150 de ani! Pe Alexandru Ioan Cuza de ce l-au alungat? Nu-i lasa sa jecmaneasca statul.
- Cand vorbiti de comunitarism versus individualism, ma pierdeti. Nu va mai inteleg. Eu asa stiu: valorile comunitare au o veche traditie la noi, in obstea taraneasca, iar individualismul este produsul epocii moderne, al orasului, tine de cultura urbana.
- Dati-mi voie sa va contrazic! Obstea taraneasca este un alt mit al premodernitatii noastre, prin care opunem rezistenta culturii urbane si solidaritatii de tip cetatenesc, solidaritate care s-a nascut odata cu modernitatea, in burgurile germane, in orasele-republica, la Florenta, la Siena, la Padova si la Venetia... Cetatenia moderna nu are legatura cu rudenia sau vecinatatea, ci cu valori comune (res publica) si cu o comunitate politica, deci cu un ideal politic impartasit. Dar fiindca nu putem sau nu vrem sa accedem la cetatenie, tot vorbim de obstea taraneasca! Cine citeste studiile lui Henri Sthal, recuperate dupa 1989 si grupate de Viorica Nicolau in volumul Istoria sociala a satului romanesc (Paideia, 2003), poate constata ca obstea taraneasca nu a fost altceva decat o forma de organizare administrativa, a carei functie primordiala era cea economica: succesiunea averii si distribuirea loturilor de pamant intre grupurile de familii – „crangurile" si, mai tarziu, „cetele". La acest nivel, sociabilitatea este mai mult extensiva, desemnand o maniera de a fi impreuna, "une maniere d¢etre ensemble", cum se exprima Gurwitch.
- Bine-bine, dar obstea aia nu era o comunitate?
- Era, dar nu in sensul comunitarismului modern, cel despre care vorbim astazi cand ne referim, de pilda, la Statele Unite. Obstea taraneasca era o comunitate gregara, bazata pe „constiinta de neam", cum
spune Sthal. Ori, cata solidaritate sociala poate produce constiinta de neam se poate vedea cu ochiul liber: ne certam, romanii intre noi, si acasa, si in deplasare, cand suntem pe meleaguri straine.
- Sportul nostru national este sa ne lucram unii pe altii. De unde si gandul pervers „Sa moara si capra vecinului".
- Pai da, fiindca doar constiinta unitatii etnice nu poate intemeia o solidaritate reala. De aceea, comunitatea de care vorbiti dumneavoastra nu excludea in nici un fel individualismul.
- Sa acceptam ca taranii sunt individualisti. Dar individualismul taranesc este universal - si atunci care e problema?!
- Problema Romaniei din zilele noastre nu este existenta individualismului taranesc, ci faptul ca aproape jumatate din populatia ei este formata din tarani. In anul 2009! In plus, populatia oraselor este formata din foarte multi oameni care sunt la prima sau a doua generatie urbana. In 40 de ani de comunism, au venit la oras opt milioane de oameni (o medie anuala de 200.000). In acest ritm, inculturatia urbana a esuat. In mos fatal, cei veniti de la tara si-au adus cu ei modelele culturale (cultural pattern), care sunt premoderne. Cu cine sa construiesti un spatiu public, cu cine sa impartasesti idealul democratic? Problema e ca in actuala etapa istorica obiectivele noastre sunt de natura moderna, nu premoderna.
Acum vedeti care e problema? Existenta unui decalaj enorm, a unui decalaj istoric intre obiective si mijloacele de realizare.
- Titu Maiorescu ar fi spus „contradictia dintre formele moderne si fondul autohton".
- Se poate spune si asa. Dar trebuie inteles o data pentru totdeauna de ce nu ne functioneaza parlamentul, justitia, institutiile administratiei publice. Cum sa functioneze parlamentul ca institutie deliberativa, cand cei ajunsi pe bancile lui nu au o cultura a dialogului? Cum sa avem o clasa politica de calitate, cand cei care ar trebui sa o selecteze nu sunt cetateni in adevaratul sens al cuvantului? Majoritatea cetatenilor cu drept de vot nici nu se mai deplaseaza pana la urne. Cum sa avem magistrati competenti si responsabili, cand noi nu avem nici macar functionari publici care sa se dedice binelui comun, nevoilor comunitatii? Individualismul taranesc a supravietuit in mediul urban, iar cand se impleteste cu lacomia animalica, face ravagii.
- Sunteti constient cat de mult riscati cand faceti astfel de afirmatii intr-o publicatie citita de mii de romani? Nu cred ca e vorba doar de pierderea unor prieteni...
- Stiu ce spuneti, cred ca unii m-ar impusca. Ma refer la acei patrioti care i-au excomunicat din tabara „romanilor adevarati" pe toti cei ce au un discurs critic despre civilizatia romaneasca.
- Depinde ce intelegeti prin „discurs critic".
- Cand spun „discurs critic" nu ma gandesc la sensul comun al lui „a critica", adica a acuza, a blama, a defaima, a desfiinta. Folosesc sensul originar al ideii de critica, pe care astazi il mai gasim doar in textele filosofice sau de critica literara: o diagnoza obiectiva, o analiza impartiala, urmata de o evaluare echilibrata, care tine cont si de calitatile si de defectele realitatii analizate, si de meritele si de lipsurile cuiva, si de „mariri" si de „scaderi", cum spune textul unui cantec.
